poruncă

română

Variante

• poroncă

Etimologie

Din a porunci (derivat regresiv).

Pronunție

• AFI: /po'run.kə/

Substantiv

Declinarea substantivului poruncă
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	poruncă	porunci
Articulat	porunca	poruncile
Genitiv-Dativ	poruncii	poruncilor
Vocativ	poruncă	poruncilor

1. dispoziție (orală sau scrisă) dată de către o autoritate sau de către o persoană cu autoritate și care trebuie executată întocmai; ordin, decizie, hotărâre.
2. (cu valoare de imperativ) poruncește! porunciți!
3. (reg.) ordin de chemare în armată.
4. (înv.) comunicare de interes public, făcută de o autoritate comunală.
5. (înv. și pop.) lege morală; învățătură, precept.

Cuvinte compuse

• cele zece porunci

Locuțiuni

• (loc.adv.) (rar) De poruncă = prin constrângere, în silă.

Expresii

• (înv.) a avea (pe cineva) sub (sau la) porunca sa = a avea (pe cineva) la dispoziția sa, sub comanda sa

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• conrupă

Referințe

• DEX '98 via DEX online