ronțăi

română

Etimologie

Din ronț + sufixul -ăi.

Pronunție

• AFI: /ron.ʦə'i/

Verb

Conjugarea verbului ronțăi
Infinitiv	a ronțăi
Indicativ prezent pers. 1 sg.	ronțăi
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să ronțăie
Participiu	ronțăit
Conjugare	IV

1. (v.tranz.) a mânca sfărâmând între dinți puțin câte puțin dintr-un aliment tare, crocant, producând un zgomot caracteristic.
2. (v.tranz.) a roade cu dinții un obiect.

Cuvinte derivate

• ronțăială
• ronțăire
• ronțăit

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• ornați

Referințe

• DEX '98 via DEX online