spicul

Spicule (la plante)

Spicule la spongieri

română

Etimologie

Din latină spiculum, prin franceză spicule.

Pronunție

• AFI: /ˈspi.kul/

Substantiv

Declinarea substantivului spicul
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	spicul	spicule
Articulat	spiculul	spiculele
Genitiv-Dativ	spiculului	spiculelor
Vocativ	spiculule	spiculelor

1. (bot.; astăzi rar) spiculeț.
2. (anat.) os mic în formă de spic; fragment de os.
3. (zool.) corpuscul silicios sau calcaros care intră în componența scheletului spongierilor.

Sinonime

• 1: (bot.) spicușor, spiculeț

Cuvinte apropiate

• despica
• despicare
• despicat
• despicătură
• înspica
• înspicare
• înspicat
• spic
• spicar
• spicifer
• spiciform
• spicos
• spicui, spica
• spicuire, spicare
• spicuit, spicat
• spiculeț
• spiculuț
• spicurime
• spicușor
• spicuț

Traduceri

spiculeț

catalană: espícula (català) f. engleză: spicule (English) franceză: spicule (français) m., épillet (français) f.

italiană: spicola (italiano) f. spaniolă: espícula (español) f. suedeză: tagg (svenska) c.

fragment de os

engleză: ossicle (English)

corpuscul silicios sau calcaros

catalană: espícula (català) f. engleză: spicule (English), spiculum (English) franceză: spicule (français) m. galiciană: espícula (galego) f. germană: Skelettnadel (Deutsch) f. italiană: spicola (italiano) f.

neerlandeză: skeletnaald (Nederlands) poloneză: spikule (polski) portugheză: espícula (português) f. spaniolă: espícula (español) f. suedeză: skelettnål (svenska) c.

Etimologie

Din spic.

Substantiv

1. forma de singular articulat pentru spic.

Anagrame

• suplic

Referințe

• DEX '98 via DEX online