spic

română

Etimologie

Din latină spicum.

Pronunție

• AFI: /spik/

Substantiv

Declinarea substantivului spic
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	spic	spice
Articulat	spicul	spicele
Genitiv-Dativ	spicului	spicelor
Vocativ	spicule	spicelor

1. inflorescență caracteristică plantelor graminee, alcătuită din mai multe flori mici cu peduncul scurt, dispuse pe o axă centrală lungă.
2. stilizare decorativă în formă de spic, frecventă în arta populară pe cusături, țesături etc.
3. vârful firelor de păr, mai lungi (și de altă culoare), din blana unor animale.
4. (pop.) vârf de munte; pisc.
5. partea cea mai înaltă a acoperișului casei.

Cuvinte derivate

• spicui
• spiculeț
• spicușor
• spicuț

Cuvinte compuse

• spic de zăpadă

Expresii

• A da în spic sau a-i da spicul, a face spic = (despre plante) a se apropia de maturitate, a ajunge în faza de dezvoltare în care apare spicul ; a înspica

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• pișc

Referințe

• DEX '98 via DEX online