traseu

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Din franceză tracé.

Pronunție


Substantiv


Declinarea substantivului
traseu
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ traseu trasee
Articulat traseul traseele
Dativ-Genitiv traseului traseelor
Vocativ traseule traseelor
  1. drum pe care îl parcurge (în mod permanent) un vehicul sau o ființă; rută.
  2. linie, direcție pe care o are un drum, o cale ferată etc.
  3. drum special amenajat pe care trebuie să-l străbată concurenții la o probă sportivă.
  4. drum parcurs în spațiul de un corp în mișcare; traiectorie.


Traduceri

Anagrame

Referințe