ștafetă

română

Etimologie

Din italiană staffetta, germană Stafette.

Pronunție

• AFI: /ʃta'fe.tə/

Substantiv

Declinarea substantivului ștafetă
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	ștafetă	ștafete
Articulat	ștafeta	ștafetele
Genitiv-Dativ	ștafetei	ștafetelor
Vocativ	ștafetă	ștafetelor

1. (înv.) curier special care ducea scrisori sau mesaje urgente; ștafetar.
2. scrisoare, mesaj urgent dus de un curier special: (p.ext.) veste, știre.
3. concurs sportiv la alergări, schi, înot etc., care constă în parcurgerea unei distanțe regulamentare în patru părți egale, de către o echipă compusă din patru persoane, care străbat succesiv distanța repartizată, cu obligația de a transmite coechipierului următor un obiect convențional, care trebuie dus la punctul final.
4. obiect convențional care se transmite succesiv într-o astfel de competiție.
5. sportiv care participă la o ștafetă.

Cuvinte derivate

• ștafetar

Expresii

• ( fam.) A umbla cu ștafeta sau a duce ștafeta = a purta vorba, a bârfi, a cleveti

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online