colegiu
română
Etimologie
Din latină collegium, franceză collège.
Pronunție
- AFI: /koˈle.ʤju/
Substantiv
| Declinarea substantivului colegiu | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | colegiu | colegii |
| Articulat | colegiul | colegiile |
| Genitiv-Dativ | colegiului | colegiilor |
| Vocativ | colegiule | colegiilor |
- organ de conducere colectivă a ministerelor și a altor organe centrale ale administrației de stat sau a anumitor întreprinderi ori instituții, care examinează și hotărăște asupra problemelor de competența acestora.
- colectiv de judecători cu atribuții speciale pe lângă unele organe de jurisdicție.
- Colegiu penal.
- Colegiu civil.
- Colegiu disciplinar.
- organizație de liber-profesioniști alcătuită cu scopul de a apăra interesele profesionale ale membrilor ei.
- reuniune de persoane egale în funcție.
- Colegiu de cardinali.
- Colegiu preoțesc.
- (în roma antică) corp sau asociație de persoane care aveau aceeași profesiune sau demnitate.
- categorie electorală (în unele state) stabilită după avere sau ocupație.
- instituție de învățământ mediu sau superior, cu internat, în unele state.
Cuvinte compuse
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online