cugeta

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din latină cogitare.

Pronunție

  • AFI: /ku.ʤe'ta/


Verb


Conjugarea verbului
(se) cugeta
Infinitiv a (se) cugeta
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
(mă) cuget
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să (se) cugete
Participiu cugetat
Conjugare I
  1. (v.intranz.) a urmări o idee, a medita; a se gândi.
  2. (v.refl.) (rar) a sta pe gânduri; a chibzui, a cumpăni.
  3. a-și da seama, a ține seamă de..., a lua în considerare.

Sinonime

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe