crede

De la Wikționar, dicționarul liber
Salt la: navigare, căutare

română

Etimologie

Din latină credere.

Pronunție

  • AFI: /'kre.de/


Verb


Conjugarea verbului
(se) crede
Infinitiv a (se) crede
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
(mă) cred
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să (se) creadă
Participiu crezut
Conjugare III
  1. (v.tranz.) a fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru.
    Cred că 2+2 fac 4.
  2. (v.intranz.) a recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător față de durerea sau de suferința cuiva.
  3. (v.tranz.) a socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea.
    Cred că n-a vorbit serios.
  4. (v.intranz.) a avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva.
    E de crezut tot ce se spune despre el.
    Acest semn îl credem de bun augur.
  5. (v.refl.) a avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat.
    Se crede deșteaptă.
  6. (v.intranz.) a admite existența lui Dumnezeu și a accepta dogmele bisericii.
    Credem în existența lui Dumnezeu.

Sinonime

Cuvinte derivate

Cuvinte apropiate

Expresii

  • A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor) = exprimă mirarea față de un lucru de necrezut


Traduceri



Verb

  1. forma de persoana a III-a singular la indicativ prezent pentru a crede


Traduceri

Referințe





corsicană

(corsu)

Etimologie

Din latină credere.

Pronunție

  • AFI: /ˈre.de/


Verb

crede

  1. a crede

Omonime





italiană

(italiano)

Etimologie

Derivat din credere.

Pronunție

  • AFI: /'krede/


Verb

crede

  1. forma de persoana a III-a singular la indicativ prezent pentru credere.
    română: (el/ea) crede