displeasure

De la Wikționar, dicționarul liber

engleză

(English)

Etimologie

Compus din dis- + pleasure.

Pronunție

  • AFI: /dɪs'plɛʒə/ (Anglia)
  • AFI: /dɪs'plɛʒər/ (SUA)


Substantiv

displeasure, (normal nenumărabil; pl. displeasures)

  1. nemulțumire, insatisfacție, supărare, displăcere, neplăcere
    Much to the displeasure of the audience, the band had to skip some of the most popular songs.
  2. indispoziție, jenă, stinghereală
    Her attitude caused displeasure at the party.
  3. dezaprobare

Sinonime

Antonime

Cuvinte derivate

Locuțiuni

Referințe