ispravă

română

Etimologie

Din slavă (veche) isprava, bulgară изправа (izprava).

Pronunție

• AFI: /isˈpra.və/

Substantiv

Declinarea substantivului ispravă
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	ispravă	isprăvi
Articulat	isprava	isprăvile
Genitiv-Dativ	isprăvii	isprăvilor
Vocativ	ispravă	isprăvilor

1. faptă, treabă, acțiune dusă (cu bine) până la capăt, îndeplinită cu succes; (p.ext.) aventură.
2. (ir.) poznă, năzdrăvănie.
3. rezultat bun obținut în urma unor eforturi; succes, reușită, izbândă.

Locuțiuni

• (loc.adj.) De ispravă = (despre oameni) cumsecade, vrednic; (despre acțiuni) bun, remarcabil.
• De nici o (sau nici de o) ispravă = care nu e bun de nimic, care nu inspiră încredere.

Expresii

• Fără nici o (sau vreo) ispravă = fără nici un rezultat; zadarnic

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online