treabă

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Din slavă (veche) trĕba.

Pronunție

  • AFI: /'tre̯a.bə/


Substantiv


Declinarea substantivului
treabă
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ treabă treburi
Articulat treaba treburile
Genitiv-Dativ trebii treburilor
Vocativ treabă treburilor
  1. activitate, ocupație, îndeletnicire.
  2. muncă, lucru.
  3. ispravă, faptă.
  4. chestiune, problemă; interes, afacere.
  5. (reg.) nărav, obicei, deprindere.
  6. (reg.) împrejurare, situație.

Cuvinte derivate

Locuțiuni

Expresii

  • A avea treabă = a fi ocupat
  • A-și căuta (sau a-și vedea) de treabă = a) a lucra conștiincios, cu sârguință; b) a-și vedea de lucrul său, a nu se amesteca în lucrul sau în problemele altora
  • A se afla în treabă = a-și face de lucru fără a fi nevoie, pentru a-și da importanță
  • A se lua cu treaba = a uita de ceva muncind
  • A se pune pe treabă = a se apuca serios de lucru
  • E treabă = e mult de lucru
  • Mare treabă! = (de obicei ir.) mare, important lucru!
  • A avea treabă cu cineva (sau undeva) = a avea anumite interese cu cineva (sau undeva)
  • A nu fi de nici o treabă = a nu folosi la nimic, a fi inutil
  • Ce treabă am (sau ai etc.) cu...? = ce mă ( sau te etc.) interesează?, ce mă (sau te etc.) privește?
  • Nu e treaba mea (sau ta, sa etc.)! = nu mă (sau te, îl etc.) privește!
  • A-și face treaba = a-și face interesele sau munca cuvenită
  • A fi (sau a sta) treaba așa (sau astfel) = a fi lucrurile așa cum sunt, a se prezenta în felul cum se văd
  • Se vede treaba că... = se vede că..., se pare că..., probabil


Traduceri

Anagrame

Referințe