mișcă

Vezi și : mișca

română

Etimologie

Probabil din bulgară мишка (míška, „șoricel”).

Pronunție

• AFI: /ˈmiʃ.kə/

Substantiv

Declinarea substantivului mișcă
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	mișcă	miște
Articulat	mișca	miștele
Genitiv-Dativ	miștei	miștelor
Vocativ	'	'

1. (reg.) șervet, basma, batistă mare, răsucită și înnodată la mijloc sau la capete, folosită la jocul „de-a mișca”.

Locuțiuni

• De-a mișca = joc de copii sau de flăcăi și de fete, jucat mai ales la clăci sau la priveghiuri, în care unul dintre participanți este bătut la palmă sau la spate cu mișca.

Traduceri

Traduceri

Etimologie

Origine incertă.

Substantiv

Declinarea substantivului mișcă
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	mișcă	miște
Articulat	mișca	miștele
Genitiv-Dativ	miștei	miștelor
Vocativ	'	'

1. (reg.; în Dobr.) piatră în formă de inimă, cu care sunt ancorate carmacele.

Traduceri

Traduceri

Etimologie

Din mișca.

Pronunție

• AFI: /ˈmiʃ.kə/
• AFI: /miʃˈkə/ (forma de perfect simplu)

Verb

1. forma de persoana a III-a singular la prezent pentru mișca.
2. forma de persoana a III-a plural la prezent pentru mișca.
3. forma de persoana a III-a singular la perfect simplu pentru mișca.
4. forma de persoana a II-a singular la imperativ pentru mișca.

Referințe

• DEX online