rumega

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Din latină rumigare.

Pronunție

  • AFI: /ru.me'ga/


Verb


Conjugarea verbului
rumega
Infinitiv a rumega
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
rumeg
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să rumege
Participiu rumegat
Conjugare I
  1. (v.intranz.) (despre rumegătoare; la pers. 3) a mesteca a doua oară mâncarea întoarsă din stomac.
  2. (v.tranz.) a mesteca ceva în gură; (depr.; despre oameni) a mânca mult și încet.
  3. (v.tranz.) (fig.) a medita pe îndelete asupra unui fapt, a-l examina îndelung.

Cuvinte derivate


Traduceri

Anagrame

Referințe