scurge

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din latină excurrere (după curge).

Pronunție

  • AFI: /ˈskur.ʤe/


Verb


Conjugarea verbului
scurge
Infinitiv a scurge
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
scurg
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să scurgă
Participiu scurs
Conjugare III
  1. (v.refl. tranz.) a curge sau a facecurgă un lichid, prelingându-se în cantități mici.
  2. (v.tranz.) a scoate ultimele picături de lichid aflate într-un recipient.
  3. (v.refl.) (despre fluide) a ieși (în cantități mici) dintr-o conductă defectă.
  4. (v.refl.) (despre ochi) a se sparge, împrăștiindu-se din orbită.
  5. (v.tranz.) a separa partea lichidă sau particulele aflate în suspensie dintr-un amestec.
  6. (v.tranz.) a seca apa dintr-un teren prin drenaj.
  7. (v.refl.) (despre ape) a curge la vale (lăsând în urmă locul uscat).
  8. (v.refl.) (fig.) (despre grupuri de ființe, de vehicule) a se succeda, a merge în aceeași direcție, a se perinda.
  9. (v.refl.) (fig.) (despre unități de timp) a trece unul după altul, a se desfășura.

Cuvinte derivate


Traduceri

Etimologie

Din scurge.

Verb

  1. forma de persoana a III-a singular la prezent pentru scurge.
  2. forma de persoana a II-a singular la imperativ pentru scurge.

Anagrame

Referințe