supărare
Etimologie
Din a supăra.
Pronunție
- AFI: /su.pə'ra.re/
Substantiv
| Declinarea substantivului supărare | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | supărare | supărări |
| Articulat | supărarea | supărările |
| Genitiv-Dativ | supărării | supărărilor |
| Vocativ | supărare | supărărilor |
- faptul de a (se) supăra.
- neplăcere, necaz, suferință; nevoie, neajuns, lipsă.
- greutate, povară, piedică.
- (pop.) pagubă, stricăciune, deranj.
- întristare, amărăciune, tristețe.
- furie, iritare, mânie.
Expresii
- Să nu-ți (sau să nu vă) fie cu supărare sau dacă (sau de) nu ți-ar (sau v-ar) fi cu supărare, = formulă de politețe prin care se exprimă teama de a nu deranja sau ofensa pe cineva prin ceea ce faci
- Fără supărare! = formulă de politețe prin care cineva arată că nu se consideră jignit sau deranjat ori prin care se cere cuiva să nu se supere când i se spune un adevăr (neplăcut)
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online