uimire

De la Wikționar, dicționarul liber
Salt la: navigare, căutare

română

Etimologie

Din verbul a uimi.

Pronunție

  • AFI: /uj'mi.re/


Substantiv


Declinarea substantivului
uimire
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ uimire uimiri
Articulat uimirea uimirile
Dativ-Genitiv uimirii uimirilor
Vocativ ' '
  1. faptul de a uimi și rezultatul ei.
    Uimirea cuiva în fața unui lucru neașteptat.
    A avut un moment de adevărată uimire.

Sinonime

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe