vânător

română

Etimologie

Din latină venatorem.

Pronunție

• AFI: /vɨ.nə'tor/

Substantiv

Declinarea substantivului vânător
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	vânător	vânători
Articulat	vânătorul	vânătorii
Genitiv-Dativ	vânătorului	vânătorilor
Vocativ	vânătorule	vânătorilor

1. persoană care vânează, care practică vânătoarea.
2. (fig.) (peior.) persoană care caută să obțină prin orice mijloace o situație, un post (pe care nu-l merită), să parvină.
3. soldat dintr-o veche unitate militară (formată din pedestrași și călărime).

Cuvinte derivate

• vânătoresc
• vânătorește
• vânătorie
• vânătorime

Cuvinte compuse

• vânător de munte

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online