vui

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Onomatopee.

Pronunție


Verb


Conjugarea verbului
vui
Infinitiv a vui
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
'
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să vuiască
Participiu vuit
Conjugare IV
  1. (v.intranz.) a produce un zgomot prelungit, puternic sau înăbușit; a vâjâi, a mugi, a fremăta, a hui, a țiui, a bubui.
  2. (v.intranz.) (spec.) (despre tunet) a bubui.
  3. (v.intranz.) (spec.) (despre foc sau despre obiecte care ard) a dudui; a țiui.
  4. (v.intranz.) (spec.) (despre sunete, instrumente muzicale etc.) a vibra puternic, a suna, a răsuna.
    Buciumul vuiește.
  5. (v.intranz.) (spec.) (despre obiecte lovite care vibrează) a trosni, a pârâi, a hurui.
  6. (v.intranz.) (despre oameni) a face gălăgie, zarvă, a vocifera; a fremăta.
  7. (v.intranz.) a se umple de sunete prelungi, puternice (și a le transmite prin ecou); a răsuna.

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe