vui
Etimologie
Onomatopee.
Pronunție
- AFI: /vuˈi/
Verb
| Conjugarea verbului vui | |
| Infinitiv | a vui |
| Indicativ prezent pers. 1 sg. |
' |
| Conjunctiv prezent pers. 3 sg. |
să vuiască |
| Participiu | vuit |
| Conjugare | IV |
- (v.intranz.) a produce un zgomot prelungit, puternic sau înăbușit; a vâjâi, a mugi, a fremăta, a hui, a țiui, a bubui.
- (v.intranz.) (spec.) (despre tunet) a bubui.
- (v.intranz.) (spec.) (despre foc sau despre obiecte care ard) a dudui; a țiui.
- (v.intranz.) (spec.) (despre sunete, instrumente muzicale etc.) a vibra puternic, a suna, a răsuna.
- Buciumul vuiește.
- (v.intranz.) (spec.) (despre obiecte lovite care vibrează) a trosni, a pârâi, a hurui.
- (v.intranz.) (despre oameni) a face gălăgie, zarvă, a vocifera; a fremăta.
- (v.intranz.) a se umple de sunete prelungi, puternice (și a le transmite prin ecou); a răsuna.
Cuvinte derivate
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online