ură

De la Wikționar, dicționarul liber
Salt la: navigare, căutare

română

Etimologie

  1. Din verbul a (se) urî.
  2. Etimologie necunoscută. Confer ură.

Pronunție

  • AFI: /'u.rə/


Substantiv


Declinarea substantivului
ură
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ ură uri
Articulat ura urile
Dativ-Genitiv urii urilor
Vocativ ' '
Ură (2.)
  1. sentiment puternic, nestăpânit, de dușmănie față de cineva sau de ceva.
  2. (Gymnadenia conopea) plantă erbacee cu frunze lanceolate, cu flori roșii-purpurii, mai rar albe, dispuse într-un spic la vârful tulpinii.

Sinonime

Antonime

Cuvinte derivate

Cuvinte compuse


Traduceri

Referințe