schimb

română

Din verbul a schimba (derivat regresiv).

Declinarea substantivului schimb
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	schimb	schimburi
Articulat	schimbul	schimburile
Genitiv-Dativ	schimbului	schimburilor
Vocativ	schimbule	schimburilor

înlocuire a cuiva cu altcineva sau a ceva cu altceva (de aceeași natură).
faptul de a ceda un lucru, un bun, pentru a lua altul în locul lui; procesul circulației mărfurilor ca formă de repartizare a bunurilor produse de societate.
(concr.) ceea ce se primește, se obține în locul a ceea ce s-a cedat; echivalent, compensație.
transformare a unei sume de bani în alta de aceeași valoare, dar constând din alte monede.
(fiz.) trecere a unei energii, a unei sarcini electrice, a unei particule etc. de la un sistem fizic la altul, dintr-o parte în alta.
totalitatea lucrătorilor, funcționarilor etc. care se găsesc în același interval de timp la lucru într-o secție, într-un serviciu etc. în care lucrează mai multe rânduri de angajați; echipă de lucrători sau persoane care, după un interval de timp determinat, înlocuiește sau este înlocuita în muncă de altă echipă sau de altă persoană; interval de timp cât lucrează astfel o echipă sau o persoană.
(mai ales la pl.) rufărie de corp (sau de pat) care înlocuiește pe cea murdară; primeneli.

(loc.adj.) Cu schimbul = (care apare, intervine etc.) când unul, când altul, pe rând.
(mil., în trecut) Trupă cu schimbul = trupă în care soldații erau chemați să facă serviciul în mod periodic și pe rând (în intervale fiind lăsați la vatră).
(loc.adv.) În schimb = drept compensație, ca echivalent.
(loc.prep.) În schimbul... = în locul..., pentru...

Din schimba.