înjura

română

Etimologie

Din latină injuriare.

Pronunție

• AFI: /ɨn.ʒu'ra/

Verb

Conjugarea verbului (se) înjura
Infinitiv	a (se) înjura
Indicativ prezent pers. 1 sg.	(mă) înjur
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să (se) înjure
Participiu	înjurat
Conjugare	I

1. (v.tranz., intranz. și refl., recipr.) a spune cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui.

   De ce îl înjuri toată ziua?

Sinonime

• drăcui, ocărî, (livr.) invectiva, (înv. și pop.) măscări, (pop.) stropși, sudui, (prin Ban.) târtăi, (înv.) mustra, (fig.) îmbăla, (înv. și pop. fig.) spurca, (arg.) sictiri, sictirisi

Cuvinte derivate

• înjurare
• înjurat
• înjurătură

Cuvinte apropiate

• injuria
• injurie
• jura

Traduceri

a folosi în vorbire cuvinte necuviincioase (în forma unei imprecații)

arabă: شتم (العربية) (šátama) bulgară: псувам (български) (psuvam) cehă: klít (čeština) coreeană: 욕을 하다 (한국어) (yogeul hada) engleză: curse (English), swear (English) esperanto: ĵuri (Esperanto) finlandeză: kiroilla (suomi) franceză: jurer (français) galiciană: maldicir (galego) germană: schimpfen (Deutsch), fluchen (Deutsch), schwören (Deutsch) greacă: ορκίζομαι (Ελληνικά) (orkízomai) islandeză: blóta (íslenska), sverja (íslenska)

italiană: insultare (italiano), giurare (italiano) japoneză: 悪態をつく (日本語) (あくたいをつく, akutái o tsukú) maghiară: káromkodik (magyar), szitkozódik (magyar) neerlandeză: vloeken (Nederlands), zweren (Nederlands), schelden (Nederlands) papamiento: hura (Papiamentu) poloneză: przeklinać (polski), kląć (polski), zaklinać (polski) portugheză: jurar (português), praguejar (português), rogar pragas (português) rusă: ругаться (русский) (rugát’sja), выругаться (русский) (výrugat’sja) spaniolă: blasfemar (español), renegar (español), jurar (español), echar ternos (español) suedeză: svära (svenska) turcă: küfretmek (Türkçe), sövmek (Türkçe)

Referințe

• DEX online