clătina

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din clăti.

Pronunție

  • AFI: /klə.ˈti.na/


Verb


Conjugarea verbului
(se) clătina
Infinitiv a (se) clătina
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
(mă) clatin
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să (se) clatine
Participiu clătinat
Conjugare I
  1. (v.tranz., refl. și intranz.) a (se) mișca (puțin, lin) într-o parte și în alta; a (se) legăna; a (se) agita (ușor).
    Își clatină trupul.
    Nu se clatină nici o frunză.
  2. (v.refl.) a șovăi în mers, în mișcare; a se împletici (din cauza slăbiciunii, a beției etc.).
  3. (fig.) a fi într-o situație critică, nesigură.
    Mi-a clătinat vechile convingeri.
  4. (v.tranz. și refl.) a (se) mișca din loc; a (se) urni, a (se) clinti, a (se) clăti.

Sinonime

Cuvinte derivate

Cuvinte apropiate

Expresii

  • (tranz.) A clătina capul (sau, intranz., din cap) = a-și mișca capul într-o parte și în alta în semn de mirare, de îndoială, de descurajare etc.


Traduceri

Referințe