esență

română

Etimologie

Din franceză essence < latină essentia.

Pronunție

• AFI: /e'sen.ʦə/

Substantiv

Declinarea substantivului esență
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	esență	esențe
Articulat	esența	esențele
Genitiv-Dativ	esenței	esențelor
Vocativ	esență	esențelor

1. ceea ce exprimă principalul și stabilul din obiecte și din fenomene, natura lor internă, ascunsă, latura lor care nu este dată sau perceptibilă nemijlocit; ceea ce poate fi cunoscut numai trecând de forma exterioară a lucrurilor, pătrunzând în adâncul lor cu ajutorul gândirii.
2. lichid volatil cu miros aromatic puternic, extras din plante sau preparat sintetic și întrebuințat în farmacie, în parfumerie sau pentru uzul casnic, mai ales în alimentație.
3. substanță concentrată care, diluată (cu apă), dă un produs alimentar.
4. varietate de arbori care alcătuiesc o pădure.
5. varietate de lemn.

Locuțiuni

• (loc.adv.) În esență = în ceea ce este fundamental; în ultimă analiză.

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• etanșe

Referințe

• DEX '98 via DEX online