meșteșug
română
Etimologie
Din maghiară mesterség.
Pronunție
- AFI: /meʃ.te'ʃug/
Substantiv
| Declinarea substantivului meșteșug | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | meșteșug | meșteșuguri |
| Articulat | meșteșugul | meșteșugurile |
| Genitiv-Dativ | meșteșugului | meșteșugurilor |
| Vocativ | meșteșugule | meșteșugurilor |
- meserie; (p.gener.) profesiune, ocupație, îndeletnicire; meșteșugărie.
- ramură, disciplină (a științei, a artei); știință, artă, considerate ca discipline.
- stil (artistic).
- pricepere, îndemânare, abilitate, talent.
- artă, măiestrie; (rar) acțiune realizată cu pricepere, cu măiestrie.
- acțiune făcută (în ascuns) cu dibăcie, cu viclenie, în vederea atingerii unui scop; procedeu, sistem (ingenios, viclean).
- (pop.) viclenie, tertip, înșelătorie.
- (înv. și pop.; concr.) unealtă, instrument.
- dispozitiv al unui obiect; parte componentă (cu rol activ) a unui sistem; meșteșugire.
Cuvinte derivate
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online