mire

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search
Un mire sărutând mireasa

română

Etimologie

Origine îndoielnică. Trebuie să se țină contacest nume se obișnuiește a se da bărbatului numai în timpul ceremoniei nupțiale. Presupunem că-i vorba de un cuvânt derivat din neogreacă μύρον (mýron, „unsoare, mir”), confer mir, de ex., de la μυρόεις (myróeis, „miruit”), f. μυρόεσσα > (myróessa, mireasă).

Este știut, de fapt, că ceremonialul nunții ortodoxe diferă de cel al bisericii catolice, mai ales în privința impunerii unei coroane; și că, pe de altă parte, încoronarea nu se concepe fără mir sau ulei sfințit. În timpul încoronării matrimoniale nu există ulei, dar se obișnuiește să se schițeze cu degetele, pe fruntea mirelui, gestul ungerii, care probabil era real în biserica primitivă; de aici echivalența semantică de „uns” – „încoronat” – „însurat”, confer neogreacă στεφανώνω (stefanóno, „a încorona” și „a căsători”).

Derivația general admisă, din latină miles („soldat”) (P. Papahagi, Notițe, 36; Tiktin; REW 5568; Spitzer, REB, I, 270; Rosetti, I, 169) este dificilă semantic (confer Graur, BL, V, 105) dar confer voină. Celelalte ipoteze nu sunt convingătoare.

Pronunție


Substantiv


Declinarea substantivului
mire
m. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ mire miri
Articulat mirele mirii
Dativ-Genitiv mirelui mirilor
Vocativ ' '
  1. nume purtat de bărbat în ziua sau în preajma căsătoriei sale.
  2. (la pl.) nume dat, în ziua sau în preajma căsătoriei, celor două persoane care se căsătoresc.

Sinonime

Antonime

Cuvinte compuse

Cuvinte apropiate

Paronime


Traduceri

Referințe