mușca
 Vezi și : mușcă, muscă, musca
|
Etimologie
Cuvânt autohton sau de origine latină *muccicāre.
Pronunție
- AFI: /muʃˈka/
Verb
| Conjugarea verbului mușca | |
| Infinitiv | a mușca |
| Indicativ prezent pers. 1 sg. |
mușc |
| Conjunctiv prezent pers. 3 sg. |
să muște |
| Participiu | mușcat |
| Conjugare | I |
- (v.tranz.) a apuca cu dinții și a strânge tare (provocând durere, rănind sau sfâșiind).
- (despre insecte) a pișca, a înțepa; a pricinui durere, usturime.
- (fig.) a provoca cuiva o senzație chinuitoare, neplăcută (de frig, foame etc.).
- (v.intranz. și tranz.) a rupe cu dinții o porțiune dintr-un aliment (pentru a mânca).
- (v.tranz. fig.) a ataca cu vorbe răutăcioase, sarcastice; a înțepa.
Sinonime
Cuvinte derivate
Expresii
- A-și mușca mâinile (sau degetele) = a) a se căi amarnic; b) a se înfuria
- A-și mușca limba (sau buzele) = a-și ascunde un sentiment puternic, a se stăpâni
- A-l mușca pe cineva de inimă să... = a se lăsa ispitit să..., a fi cât pe-aci să...
- A mușca pământul = a cădea la pământ (rănit sau mort); p. ext. a muri
Traduceri
a apuca cu dinții și a strânge tare
|
|
Etimologie
Din mușca.
Verb
- forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru mușca.