c

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search
Variante de scriere Vezi și : C, Ć, Ĉ, Ç, Č, Ċ, ć, ĉ, ç, č, ċ
Wikipedia
Wikipedia are un articol despre
c

română

C c

Etimologie

Din limba etruscă 𐌂 (C), prin latină, care provine din greacă antică Γ (G, „Gamma”) < de origine feniciană.

Pronunție

  • (în grupurile „ce”, „ci”) AFI: /tʃe/
  • (în grupurile „che”, „chi”) AFI: /k/


Substantiv


Declinarea substantivului
c
m. și n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ c c-uri
Articulat c-ul c-urile
Dativ-Genitiv c-ului c-urilor
Vocativ - -
  1. (literă minusculă) a cincea literă a alfabetului român.
  2. sunet notat cu această literă (consoană semioclusivă prepalatală surdă în grupurilece”, „ci”, oclusivă palatală surdă în grupurileche”, „chi” și oclusivă velară surdă în celelalte poziții).

Cuvinte apropiate

Vezi și

Literele alfabetului român
A · Ă · Â · B · C · D · E · F · G · H · I · Î · J · K · L · M · N · O · P · Q · R · S · Ș · T · Ț · U · V · W · X · Y · Z
a · ă · â · b · c · d · e · f · g · h · i · î · j · k · l · m · n · o · p · q · r · s · ș · t · ț · u · v · w · x · y · z

Referințe