închina

De la Wikționar, dicționarul liber
Variante de scriere Vezi și : închină

română

Etimologie

Din latină inclinare.

Pronunție

  • AFI: /ɨn.kiˈna/


Verb


Conjugarea verbului
închina
Infinitiv a închina
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
închin
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să închine
Participiu închinat
Conjugare I
  1. (v.refl.) a-și manifesta evlavia către divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult.
  2. (v.refl.) (în biserica creștină) a-și face semnul crucii; (p.ext.) a se ruga.
  3. (v.refl.) a se pleca (sau a-și pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau ca simplu salut.
  4. (v.intranz.) a ridica paharul plin, ciocnindu-l cu paharul celorlalți comeseni și a bea (făcând o urare).
  5. (v.refl.) (înv.) a recunoaște suzeranitatea cuiva; a acceptadevină vasal.
  6. (v.tranz.) (înv.) a dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință.
  7. (v.tranz.) a face o ofrandă.
  8. (v.tranz.) a consacra.
  9. (v.tranz.) a dedica.

Cuvinte derivate

Expresii

  • (tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula
  • A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine sau unei patriarhii


Traduceri

Etimologie

Din închina.

Verb

  1. forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru închina.

Anagrame

Referințe