muncă

română

Etimologie

Din slavă (veche) monka.

Pronunție

• AFI: /'mun.kə/

Substantiv

Declinarea substantivului muncă
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	muncă	munci
Articulat	munca	muncile
Genitiv-Dativ	muncii	muncilor
Vocativ	muncă	muncilor

1. activitate conștientă (specifică omului) îndreptată spre un anumit scop, în procesul căreia omul efectuează, reglementează și controlează prin acțiunea sa schimbul de materii dintre el și natură pentru satisfacerea trebuințelor sale.
2. (la pl.) lucru la câmp, lucrul câmpului; lucrări agricole.
3. (concr.) folos material, bun agonisit prin lucru; agoniseală, câștig, profit.
4. efort de a realiza ceva; strădanie; ocupație, îndeletnicire.
5. (înv. și pop.; la pl.) torturi, cazne.
6. durere, suferință (fizică sau morală); chin.
7. (spec.) (sens curent; la pl.) durerile nașterii.

Cuvinte derivate

• munculiță
• muncușoară
• supramuncă

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• cuman

Referințe

• DEX '98 via DEX online