normă
Etimologie
Din franceză norme < latină norma, rusă норма (norma).
Pronunție
- AFI: /'nor.mə/
Substantiv
| Declinarea substantivului normă | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | normă | norme |
| Articulat | norma | normele |
| Genitiv-Dativ | normei | normelor |
| Vocativ | normă | normelor |
- regulă, dispoziție etc. obligatorie, fixată prin lege sau prin uz; ordine recunoscută ca obligatorie sau recomandabilă.
- totalitatea condițiilor minimale pe care trebuie să le îndeplinească un sportiv pentru a putea obține un titlu, o calificare etc.
- criteriu de apreciere, de reglementare.
- cantitate de muncă pe care cineva trebuie să o presteze într-o unitate de timp; (concr.) produs realizat în acest timp.
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online