număra

De la Wikționar, dicționarul liber
Salt la: navigare, căutare

română

Etimologie

Din latină numerāre.

Pronunție

  • AFI: /nu.mə'ra/


Verb


Conjugarea verbului
(se) număra
Infinitiv a (se) număra
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
(mă) număr
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să (se) numere
Participiu numărat
Conjugare I
  1. (v.tranz.) a socoti câte unități sunt într-un șir, într-o serie, într-un grup etc.; a determina numărul de elemente dintr-o mulțime; a afla, a înregistra, a verifica numărul unui șir de obiecte etc.; p. ext. (pop.) a socoti, a calcula.
    Număr banii.
    Număr până la 10.
  2. a enunța pe rând un șir de numere în ordine crescândă sau descrescândă.
    Numeri de la unu până la zece.
  3. a da ceva cu număr, socotind; p. ext. a plăti (în bani).
  4. a considera, a pune ceva sau pe cineva în același număr, în același grup; a cuprinde, a îngloba, a reuni un anumit număr.
  5. (v.refl.) a face parte din..., a intra în categoria..., a se socoti printre...

Sinonime

Cuvinte derivate

Cuvinte apropiate

Expresii

  • A-i număra (cuiva) îmbucăturile (sau înghițiturile) = a ține cuiva socoteală de cât mănâncă, a da cuiva mâncarea cu zgârcenie
  • A număra pe degete = a fi în număr foarte redus
  • Până numeri la trei = imediat, într-o clipă
  • A nu număra zile multe = a mai avea puțin de trăit
  • Slab (sau gras) de-i numeri coastele = se spune despre un om foarte slab


Traduceri

Referințe