rătăci

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Probabil din latină errātĭcus sau *errātĭcāre.

Pronunție

  • AFI: /rə.təˈʧi/


Verb


Conjugarea verbului
(se) rătăci
Infinitiv a (se) rătăci
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
(mă) rătăcesc
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să (se) rătăcească
Participiu rătăcit
Conjugare IV
  1. (v.refl.) a pierde drumul, a greși direcția, a nu mai ști unde se află.
    S-a rătăcit în pădure.
  2. a se pierde de cineva.
  3. (v.intranz.) a umbla de ici-colo căutând drumul, încercândiasă la liman, să se orienteze, să ajungă la țintă.
  4. (v.intranz.) a pribegi, a hoinări, a colinda.
  5. (v.refl.) a se așeza într-un loc străin.
  6. (v.tranz.) a nu mai ști unde a fost pus sau unde se găsește cineva sau ceva.
    A rătăci o carte.
  7. (v.refl.) a ajunge, a se afla într-un loc unde nu se aștepta nimeni să se afle.

Sinonime

Cuvinte derivate


Traduceri

Etimologie

Din rătăci.

Verb

  1. forma de persoana a III-a singular la perfect simplu pentru rătăci.

Referințe