încurca

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Probabil din latină *incolicare (< colus "caier, fir").

Pronunție

  • AFI: /ɨn.kur'ka/


Verb


Conjugarea verbului
(se) încurca
Infinitiv a (se) încurca
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
(mă) încurc
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să (se) încurce
Participiu încurcat
Conjugare I

I.

  1. (v.tranz.) a încâlci fire, ață etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca ușor.
    Ițele s-au încurcat.
  2. (pop.) a călca în picioare fânețele, semănăturile.
  3. a schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuia o urmărire, pentru a-și pierde urma.
  4. (v.refl. și tranz.) a (se) rătăci.

II.

  1. (v.tranz.) a stingheri pe cineva la mers, a îngreuia mersul cuiva.
  2. (v.refl.) a se împiedica din mers.
  3. a opri de la o acțiune, a stânjeni.
  4. (v.tranz. și refl.) a face (pe cineva) să-și piardă sau a-și pierde șirul ideilor; a (se) zăpăci.
    A încurca ceva.
  5. (v.tranz. și refl.) (fig.) a (se) prinde în mreje.
  6. (v.refl.) a se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieși (decât cu greutate).
  7. (v.refl.) (fig.) a pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri).

Sinonime

I.

II.

Antonime

Cuvinte derivate

Cuvinte compuse

Cuvinte apropiate

Expresii

  • A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur
  • (refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.)
  • (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situație complicată, confuză
  • (tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul
  • (tranz.) A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ce spune


Traduceri

Referințe