ruptură

română

Etimologie

Din rupt + sufixul -ură.

Pronunție

• AFI: /rup'tu.rə/

Substantiv

Declinarea substantivului ruptură
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	ruptură	rupturi
Articulat	ruptura	rupturile
Genitiv-Dativ	rupturii	rupturilor
Vocativ	ruptură	rupturilor

1. faptul de a se rupe; întrerupere a continuității materiei, (fig.) a relațiilor, a colaborării dintre oameni.
2. loc în care un obiect este rupt; sfâșietură, spărtură, gaură.
3. locul unde un teren este rupt de ape, de puhoaie.
4. bucată ruptă din ceva.
5. zdreanță, cârpă.

Cuvinte derivate

• rupturi

Cuvinte compuse

• ruptură de pantă

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online