scârțâi

română

Din scârț + sufixul -âi.

Conjugarea verbului scârțâi
Infinitiv	a scârțâi
Indicativ prezent pers. 1 sg.	scârțâi
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să scârțâie
Participiu	scârțâit
Conjugare	IV

(v.intranz.) a produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut.
(v.intranz.) (despre vehicule încărcate cu poveri) a merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident).
(v.intranz.) (despre încălțăminte) a produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic.
(v.intranz.) (p.anal.) a cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde.
Scârțâie o melodie.
(v.intranz.) a scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie.
(v.intranz.) (despre insecte) a scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare.
(v.intranz.) (fig.) (fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) a progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie.
(v.intranz.) (despre oameni) a nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea.

A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui
(tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare