trimite

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din latină tramittere.

Pronunție

  • AFI: /tɾi.ˈmi.te/


Verb


Conjugarea verbului
trimite
Infinitiv a trimite
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
trimit
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să trimită
Participiu trimis
Conjugare III
  1. (v.tranz.) a dispune sau a ruga ca cineva să se ducă undeva.
    Te trimit la magazin să cumpări făină.
  2. a delega, a alege într-un organ de conducere sau într-un organ reprezentativ.
  3. a îndruma pe cineva, a da indicații cuiva să consulte un text în legătură cu o anumită problemă.
  4. (despre divinitate) a facevină, să se arate, să se producă, să se manifeste.
  5. a dispune ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o anumită destinație; a expedia.
    Am trimis scrisoarea ieri.
  6. a transmite prin cineva vești, porunci, salutări etc.
    A trimite o cerere unei instituții.

Sinonime

Cuvinte derivate

Expresii

  • (fam.) A trimite (pe cineva) pe cealaltă lume (sau la moarte, în rai) = a ucide, a omorî
  • A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a refuza să mai stea de vorbă (cu cineva), a nu da curs discuției, a da pe ușă afară; b) a concedia (pe cineva) din serviciu
  • A trimite (pe cineva) în judecată = a intenta (cuiva) un proces
  • A trimite (pe cineva) la ocnă (sau la temniță, la închisoare) = a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea.


Traduceri

Referințe