cunoaşte

Cuprins

Din latina populară connoscere < lat. cognoscere.

Conjugarea verbului (se) cunoaşte
Infinitiv	a (se) cunoaşte
Indicativ prezent pers. 1 sg.	(mă) cunosc
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să (se) cunoască
Participiu	cunoscut
Conjugare	III

(v.tranz.) a lua cunoştinţă de obiectele şi de fenomenele înconjurătoare, reflectate în conştiinţă; a stabili în chip obiectiv natura, proprietăţile unui lucru, relaţiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul.

Cunosc oraşul.

Cunoaşte o limbă.

A cunoaşte opera unui scriitor.

Cunoaşte la perfecţie mai multe meserii.
(v.tranz.) a avea sau a dobândi cunoştinţe pe baza studiului, experienţei; a fi luat cunoştinţă de ceva.

Cunosc trei limbi străine.
(v.tranz.) a şti, a afla cine este cineva, a identifica ceva; a fi făcut (personal) cunoştinţă cu cineva.

Îl cunosc de mic copil.

Cunoşti franceza?
a şti felul de a fi al cuiva.
a recunoaşte, a identifica.
a distinge, a deosebi pe cineva sau ceva.
a avea de-a face cu ceva, a fi în deplină cunoştinţă de cauză.

Cunosc eu bunătatea ta.
(v.refl.) a se băga de seamă, a se remarca, a se descoperi.
a avea efect, a nu se întâmpla în zadar.

Pe unde a trecut se cunoaşte.
(v.tranz.) a admite adevărul; a nu tăgădui.
(v.intranz.) (rar) a-şi arăta recunoştinţa pentru ceva; a răsplăti.
(v.tranz.) a admite calitatea sau titlul cuiva.
(v.tranz.) a-şi da seama de ceva; a înţelege, a şti.

Cunosc intenţiile lui.

cuvinte derivate

A nu cunoaşte moarte = (despre obiecte) a fi trainic, durabil
A-şi cunoaşte (sau a nu-şi cunoaşte) lungul nasului = a-şi da (sau a nu-şi da) seama de ce i se cuvine sau i se poate permite
A face cunoscut (cuiva ceva) = a da de ştire, a preveni, a avertiza
A cunoaşte lumea = a avea experienţa vieţii
(tranz.) A cunoaşte ceva = a se alege cu un profit

a lua cunoştinţă de ceva sau cineva