cioară

De la Wikționar, dicționarul liber
Salt la: navigare, căutare
Variante de scriere Vezi și : cioarã
Wikipedia
Wikipedia are un articol despre
cioară
O cioară
Cioară

română

Etimologie

Origine necunoscută. Este considerat cuvânt expresiv, care imită croncănitul ciorii (confer DAR). Coincide cu albaneză sorrë (Meyer, Alb. St., IV, 72; Philippide, II, 705), friulană çore, sore („cioară”) (REW 2449: Densusianu, Hlr., 231), siciliană, calabreză ciola, napolitană ciàula, dialectul din Tarento ciola, piemonteză cova, dialectul din Savoia save, confer calabreză ciola („găină slabă și mică”) (Rohlfs 210). Confer Pascu, I, 64; Rosetti, II, 114.

Este curioasă și coincidența cu persană čurē (Popescu-Ciocănel 22), cumană čura (Kuun 129), ambele cu sensul de „șoim”; este însă puțin probabilă o relație directă. Este cuvânt dac, după Hasdeu, Col. lui Traian, 1874, p. 176; anterior indoeuropean, după Lahovary 323. Sensul 2 este rezultatul unei contaminări cu romani čor („sărman, nenorocit; țigan”) (Graur 138; Juilland 162).

Pronunție

  • AFI: /'ʧjo̯a.rə/


Substantiv


Declinarea substantivului
cioară
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ cioară ciori
Articulat cioara ciorile
Dativ-Genitiv ciorii ciorilor
Vocativ cioară, cioaro ciorilor
  1. (ornit.) (Corvus, mai ales Corvus frugilegus) nume dat mai multor specii de păsări din familia corbului, cu penajul negru sau cenușiu, cu cioc conic și puternic.
  2. (peior.) epitet dat unui om brunet, oacheș.

Cuvinte derivate

Cuvinte compuse

Expresii

  • A-l râde și ciorile = se spune despre cineva, care a ajuns de râsul tuturor
  • Cât (sau ca) cioara în par = foarte puțin, sporadic
  • (fam.) Cum (sau ce) ciorile? = (exprimă nemulțumire) cum (sau ce) naiba? cum (sau ce) dracul?

Vezi și


Traduceri

Referințe