defăima

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din latină *diffamiare < diffamāre.

Pronunție

  • AFI: /de.fəj'ma/


Verb


Conjugarea verbului
defăima
Infinitiv a defăima
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
defăimez
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să defăimeze
Participiu defăimat
Conjugare I
  1. (v.tranz.) a vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva.
  2. (rar) a se face de râs, a se compromite.
  3. (înv.) a disprețui, a subaprecia.

Sinonime

Antonime

Cuvinte derivate

Cuvinte apropiate


Traduceri

Referințe