defăima

română

Etimologie

Din latină *diffamiare < diffamāre.

Pronunție

• AFI: /de.fəjˈma/

Verb

Conjugarea verbului defăima
Infinitiv	a defăima
Indicativ prezent pers. 1 sg.	defăimez
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să defăimeze
Participiu	defăimat
Conjugare	I

1. (v.tranz.) a vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva.
2. (rar) a se face de râs, a se compromite.
3. (înv.) a disprețui, a subaprecia.

Sinonime

• 1: bârfi, blama, calomnia, cleveti, denigra, huli, ponegri, ponosi
• 2: se compromite
• 3: desconsidera, disprețui, nesocoti; umili, înjosi

Antonime

• cinsti, elogia, lăuda, glorifica, preamări, venera

Cuvinte derivate

• defăimare
• defăimat
• defăimător

Cuvinte apropiate

• faimă

Traduceri

a vorbi de rău

bulgară: позоря (български) (pozorja), хуля (български) (hulja) catalană: calumniar (català) cehă: pomluvit (čeština) daneză: bagtale (dansk), sladre (dansk) ebraică: השמיץ (עברית) (hishmítz) engleză: defame (English), libel (English), slander (English) esperanto: kalumnii (Esperanto) finlandeză: panetella (suomi) franceză: diffamer (français) galiciană: calumniar (galego) germană: diffamieren (Deutsch), verleumden (Deutsch)

greacă: δυσφημίζω (Ελληνικά) (dysfimízo), δυσφημώ (Ελληνικά) (dysfimó) italiană: diffamare (italiano) neerlandeză: belasteren (Nederlands) norvegiană: sladre (norsk) poloneză: zniesławiać (polski), zniesławić (polski) portugheză: difamar (português) rusă: клеветать (русский) (klevetat') spaniolă: difamar (español) suedeză: svärta (svenska), förtala (svenska), baktala (svenska), ärekränka (svenska) turcă: karalamak (Türkçe), lekelemek (Türkçe)

Referințe

• DEX online