laur
Aspect
![]() |
Etimologie
Din latină laurus.
Confer italiană alloro, provensală laur, franceză laurier, spaniolă și portugheză laurel.
Pronunție
- AFI: /'la.ur/
Substantiv
Declinarea substantivului laur | ||
m. | Singular | Plural |
Nominativ-Acuzativ | laur | lauri |
Articulat | laurul | laurii |
Genitiv-Dativ | laurului | laurilor |
Vocativ | -- | - |
- (bot.) (Laurus nobilis) dafin.
- Frunze de laur.
- (la pl.) frunzele dafinului (cu care se încununau odinioară eroii, poeții, oratorii); (fig.) glorie, victorie.
- (bot.) (Ilex aquifolium) arbust cu frunze persistente și lucioase, cu flori mici și cu fructe roșii.
- (bot.) (Datura stramonium) plantă veninoasă cu miros neplăcut, cu flori mari albe și cu fructul o capsulă țepoasă.
Sinonime
- 1: (bot.) dafin
- 2: (pl.) dafini
- 3: (bot.) laur-de-munte, ilice
- 4: (bot.) ciumăfaie
Cuvinte compuse
Cuvinte apropiate
Expresii
- A culege lauri = a avea succese, a deveni celebru
- A se culca pe lauri = a se mulțumi cu succesele obținute și a nu duce activitatea mai departe
- (fam. în fraze interogative sau exclamative) Am mâncat laur(i) sau doar n-am mâncat laur(i) = doar nu și-a (sau mi-am) ieșit din minți; vezi bine, n-a (sau n-am) înnebunit
Traduceri
arbore (Laurus nobilis)
|
|
arbust (Ilex aquifolium)
|
|
plantă; floare (Datura stramonium)