vornic

română

Etimologie

Din slavă (veche) dvorĩnikŭ.

Pronunție

• AFI: /'vor.nik/

Substantiv

Declinarea substantivului vornic
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	vornic	vornici
Articulat	vornicul	vornicii
Genitiv-Dativ	vornicului	vornicilor
Vocativ	vornicule	vornicilor

1. (în evul mediu, în Țările Românești) mare dregător la curtea domnească, însărcinat cu supravegherea curții, cu conducerea treburilor interne ale țării, având și atribuții judecătorești.
2. reprezentant al domniei în orașe, cu atribuții judecătorești.
3. (înv.) primar al unui sat sau al unui târg.
4. funcționar în administrarea comunelor rurale, însărcinat cu distribuirea corespondenței, convocarea sătenilor la adunări, anunțarea știrilor etc.; crainic, pristav, vornicel.
5. vornicel.

Cuvinte derivate

• vorniceasă
• vornicel
• vornici
• vornicie
• vorniciță

Cuvinte compuse

• mare vornic, vornic mare
• vornic de Țara de Jos, vornic de Țara de Sus

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online