vornic
română
Etimologie
Din slavă (veche) dvorĩnikŭ.
Pronunție
- AFI: /'vor.nik/
Substantiv
| Declinarea substantivului vornic | ||
| m. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | vornic | vornici |
| Articulat | vornicul | vornicii |
| Genitiv-Dativ | vornicului | vornicilor |
| Vocativ | vornicule | vornicilor |
- (în evul mediu, în Țările Românești) mare dregător la curtea domnească, însărcinat cu supravegherea curții, cu conducerea treburilor interne ale țării, având și atribuții judecătorești.
- reprezentant al domniei în orașe, cu atribuții judecătorești.
- (înv.) primar al unui sat sau al unui târg.
- funcționar în administrarea comunelor rurale, însărcinat cu distribuirea corespondenței, convocarea sătenilor la adunări, anunțarea știrilor etc.; crainic, pristav, vornicel.
- vornicel.
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online