furculiță
Etimologie
Din furcă + sufixul -uliță.
Pronunție
- AFI: /fur.ku'li.ʦə/
Substantiv
| Declinarea substantivului furculiță | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | furculiță | furculițe/furculiți |
| Articulat | furculița | furculițele/furculițile |
| Genitiv-Dativ | furculiței/furculiții | furculițelor/furculiților |
| Vocativ | ' | ' |
- obiect (de metal) alcătuit dintr-un mâner și doi până la patru dinți, cu ajutorul căruia se duce mâncarea la gură.
- Furculiță pentru mâncat.
- fiecare dintre cele două piese curbate, încrucișate la unul dintre capete, prin care este fixată inima carului pe podul osiei dinapoi, pentru a împiedica rotirea inimii în plan orizontal.
- Furculiță la car.
Sinonime
- 1: (Transilv.) furcuță
- 2: (tehn.) gemănare, (reg.) ciorobăriță, lișiță
Cuvinte derivate
cuvinte derivate
Cuvinte apropiate
Locuțiuni
- (loc. adj.) În furculiță (sau în furculițe) = (despre barbă) cu părțile laterale mai lungi decât mijlocul; (despre mustăți) cu capetele răsucite în sus.
Traduceri
obiect de uz casnic, alcătuit dintr-un mâner și câțiva dinți la capăt
|
|