furculiță
De la Wikționar, dicționarul liber
Cuprins |
română
Etimologie
Pronunție
Pronunție lipsă. (Modifică pagina)
Substantiv
| Declinarea substantivului furculiță |
||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | furculiță | furculițe/furculiți |
| Articulat | furculița | furculițele/furculițile |
| Dativ-Genitiv | furculiței/furculiții | furculițelor/furculiților |
| Vocativ | ' | ' |
- obiect (de metal) alcătuit dintr-un mâner și doi până la patru dinți, cu ajutorul căruia se duce mâncarea la gură.
- Furculiță pentru mâncat.
- fiecare dintre cele două piese curbate, încrucișate la unul dintre capete, prin care este fixată inima carului pe podul osiei dinapoi, pentru a împiedica rotirea inimii în plan orizontal.
- Furculiță la car.
Sinonime
- 1: (Transilv.) furcuță
- 2: (tehn.) gemănare, (reg.) ciorobăriță, lișiță
Cuvinte derivate
cuvinte derivate
Cuvinte apropiate
Locuțiuni
- (loc. adj.) În furculiță (sau în furculițe) = (despre barbă) cu părțile laterale mai lungi decât mijlocul; (despre mustăți) cu capetele răsucite în sus.
Traduceri
obiect de uz casnic, alcătuit dintr-un mâner și câțiva dinți la capăt
|
|
