învoi

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Din în + voie.

Pronunție

  • AFI: /ɨn.vo'i/


Verb


Conjugarea verbului
învoi
Infinitiv a învoi
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
învoiesc
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să învoiască
Participiu învoit
Conjugare IV
  1. (v.refl. recipr.) a ajunge la o înțelegere, a cădea de acord, a se înțelege cu cineva.
  2. (v.refl.) (pop.) a se angaja, a se tocmi.
  3. (v.refl.) a se declara de acord cu ceva, a consimți la ceva.
  4. (v.refl. recipr.) (pop.) a trăi în bună înțelegere cu cineva, a se înțelege, a se împăca.
  5. (v.tranz.) a acorda cuiva ceea ce cere; a permite, a îngădui.
  6. (v.tranz.) a permite cuiva să lipsească (pentru scurt timp) de la serviciu, de la școală, de la cazarmă etc.

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe