binecuvânta

română

Din bine + a cuvânta. Compus ca în greacă εὐλογείν (eflogeís), slavă (veche) blagosloviti, confer latină benedicere.

Conjugarea verbului binecuvânta
Infinitiv	a binecuvânta
Indicativ prezent pers. 1 sg.	binecuvântez
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să binecuvânteze
Participiu	binecuvântat
Conjugare	I

(v.tranz.) (despre dumnezeu) a revărsa grația divină; a blagoslovi.
(v.tranz.) (despre preoți) a revărsa harul divinității asupra unui lucru sau asupra oamenilor; a blagoslovi.
(v.tranz.) (p.anal.) a dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu).
(v.tranz.) a lăuda, a slăvi pe Dumnezeu.
(v.tranz.) (p.anal.) a lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință.