ciuf

română

Etimologie

Creație expresivă (Schuchardt, ZRPh., XXXI, 1-5; Tiktin), confer sârbo-croată čup (> română ciup), italiană ciuffo (Battisti, II, 969), albaneză çufkë. Numele cucuvelei se explică prin moțul pe care îl au unele specii ale acestei păsări, iar sensul de „afemeiat, petrecăreț, depravat” pare a proveni din noțiunea intermediară de „persoană care se culcă târziu, noctambul”. Cu accepția de „șarlatan” prezintă aceeași asociere de idei a latină bufo cu franceză bouffon.

Philippide, II, 706, consideră cuvântul „obscur”. Pușcariu, Dacor., II, 607 (urmat de Gáldi, Dict., 116), pleacă de la maghiară csúf; dar același Pușcariu, Dacor., II, 609 (confer DAR), consideră că ciuf („moț”) drept cuvânt diferit, care derivă din germană veche, confer italiană ciuffo. Este vorba fără îndoială de o greșeală, și cuvântul italian se consideră de obicei cuvânt expresiv (confer Prati 288), la fel ca cel român. Confer Rosetti, II, 114. Este puțin probabilă derivarea din bulgară čuch (Conev 54), și mai puțin cea dintr-o limbă anterioară indo-europeană (Lahovary 323), și din slavă *čubŭ („creastă”) (Cihac, II, 57).

Pronunție

AFI: /ʧuf/

Substantiv

Declinarea substantivului ciuf
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	ciuf	ciufuri
Articulat	ciuful	ciufurile
Genitiv-Dativ	ciufului	ciufurilor
Vocativ	ciufule	ciufurilor

smoc de păr zbârlit (căzut pe frunte).

Cuvinte derivate

Traduceri

Substantiv

Declinarea substantivului ciuf
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	ciuf	ciufi
Articulat	ciuful	ciufii
Genitiv-Dativ	ciufului	ciufilor
Vocativ	ciufule	ciufilor

nume dat în glumă oamenilor, mai rar animalelor, cu părul ciufulit sau, (p.ext.), cu aspect neîngrijit.
numele mai multor păsări răpitoare de noapte din familia bufnițelor, cu două smocuri de pene deasupra ochilor; ciuhurez.
(reg.) om batjocoritor.
(reg.) persoană depravată.
vagabond.
om mândru.
persoană urâtă.
drac.

Traduceri

Referințe

DEX '98 via DEX online