dărâma

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Din latină *deramare.

Pronunție

  • AFI: /də.rɨ'ma/


Verb


Conjugarea verbului
(se) dărâma
Infinitiv a (se) dărâma
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
(mă) dărâm
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să (se) dărâme
Participiu dărâmat
Conjugare I
  1. (v.tranz.) a doborî, a culca la pământ, fig. a distruge, a nimici, a risipi.
  2. (v.refl.) a se prăbuși, a se surpa; a se ruina, a se dărăpăna.
  3. a demola o clădire (veche).
    O casă veche care se dărâme.
  4. (rar) a rupe, a da jos ramuri, frunze dintr-un copac.
  5. (reg.) a cosi iarbă, cereale etc.

Sinonime

Antonime

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe