duh

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din slavă (veche) duhŭ.

Pronunție


Substantiv


Declinarea substantivului
duh
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ duh duhuri
Articulat duhul duhurile
Genitiv-Dativ duhului duhurilor
Vocativ duhule duhurilor
  1. (în superstiții) ființă supranaturală, imaterială; arătare, strigoi, stafie.
  2. spirit rău, drac, diavol.
  3. suflet, spirit (al unei ființe).
  4. (înv.) respirație, suflare, răsuflare.
  5. (înv.) duhoare.
  6. capacitate intelectuală, minte, inteligență; umor, spirit.
  7. (fig.) idee, aspirație.
  8. (înv.) caracter, fire, natură, temperament.
  9. notă caracteristică, specific.
  10. sens adevărat al unui text, esență; intenție.

Cuvinte derivate

Cuvinte compuse

Locuțiuni

Expresii

  • A-și da duhul = a muri
  • Sărac cu duhul = prost, naiv, simplu


Traduceri

Referințe