epitaf

română

Etimologie

Din neogreacă επιταφιον (epitáfion), franceză épitaphe.

Pronunție

• AFI: /e.pi'taf/

Substantiv

Declinarea substantivului epitaf
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	epitaf	epitafuri
Articulat	epitaful	epitafurile
Genitiv-Dativ	epitafului	epitafurilor
Vocativ	epitafule	epitafurilor

1. inscripție funerară, în versuri sau în proză, cuprinzând elogiul defunctului sau o sentință morală; (p.ext.) placă cu o inscripție funerară.
2. poezie epigramatică având ca pretext moartea (imaginară) a unei persoane.
3. obiect de cult care constă dintr-o bucată de stofă pe care este brodată o scenă reprezentând punerea în mormânt a lui Isus Cristos; aer.

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• afipte

Referințe

• DEX '98 via DEX online