frică

De la Wikționar, dicționarul liber
Frică

română

Etimologie

Din neogreacă φρίκη (fríki) (Murnu 26, Pascu, I, 193; DAR; Sandfeld 30; Rosetti, II, 67). Confer istr. frică. Prezența sa în istroromână arată că este un împrumut foarte vechi. Confer și albaneză frikë.

Pronunție

  • AFI: /'fri.kə/


Substantiv


Declinarea substantivului
frică
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ frică frici (rar)
Articulat frica fricile (rar)
Genitiv-Dativ fricii fricilor (rar)
Vocativ ' '
  1. stare de adâncă neliniște și tulburare, provocată de un pericol real sau imaginar; lipsă de curaj, teamă, înfricoșare.
    Nu simțea nici un pic de frică.

Sinonime

Antonime

Cuvinte derivate

Locuțiuni

Expresii

  • A băga (cuiva) frica în oase = a înfricoșa (pe cineva)
  • A duce frica cuiva (sau a ceva) = a) a-i fi teamă de cineva sau de ceva; b) a-i fi teamă să nu i se întâmple cuiva ceva rău
  • A fi cu frica în spate (sau în sân) = a fi într-o continuă stare de neliniște, de teamă
  • A ști de frica cuiva = a asculta pe cineva, fiindu-i frică de el
  • A se îngălbeni de frică = a se speria foarte tare


Traduceri

Referințe